Puterea vindecatoare a emotiei pure, articol de Maria Timuc, publicat in Jurnalul National, 13 iulie 2011
„Toate emotiile sunt programe virale, care ruleaza in cotloanele subconstiente ale creierului. Fiecare emotie noua ne creeaza suferinta, iar celorlalti durere. Sentimentele sunt noi, proaspete si de moment. Emotiile sunt vechi, obosite si programate in retelele neuronale ale creierului arhaic. Credem ca plangem pentru ca suntem tristi sau explodam pentru ca suntem furiosi – dar, in realitate, aceste emotii apar din adancuri si ne coplesesc; suntem tristi pentru ca plangem, ne este teama pentru ca fugim si suntem maniosi pentru ca lovim. Credinta potrivit careia plangem fiindca suntem tristi apare pentru ca am invaluit emotia cu o poveste sentimentala si falsa”, spune Alberto Villoldo in cartea sa „Initiere si Iluminare”*.
Cu totii avem emotii. Toti cunoastem frica, invidia, mania, resentimentul, ura si multe alte nuante ale acelorasi emotii, ce se exprima in interiorul nostru, cel mai des in deplina taina, dincolo de ochii curiosi, fie ei si ochii oamenilor care ne iubesc deplin. Evenimente de viata surprinzatoare si chiar unele banale, precum situatia in care cineva ne calca pe picior in tramvai sau aceea in care altcineva ne spune „neispravitule”, pot declansa programe emotionale ce ne determina sa traim adevarate furtuni launtrice. Virusii mentali, cei mai multi dobanditi in copilarie, altii mosteniti de la parinti si de la stramosi, se trezesc in relatia cu evenimentele vietii noastre de zi cu zi. Trecerea timpului adauga energie si putere emotiilor noastre primare, intunecate, iar asta se intampla deoarece ne imaginam ca ele exista pentru ca... lumea, evenimentele, situatiile si greutatile vietii ni le provoaca. Vedem dusmanul in lume, in afara noastra, vedem intunericul in greseala celui care ne calca pe picior si asa hranim inca putin virusul interior sau emotia noastra primitiva.
In lume se deruleaza doar povestile. Prin lume trec continuu umbrele. In exterior, in viata, oricand si oriunde am fi, ruleaza filmele noastre, povestile false. Lumea-i ecranul, dar noi nu percepem, nu intelegem, nu simtim si nu vedem prea usor ca luptam aprig cu ecranul pe care-i proiectat filmul din noi. Cautam vinovatul afara si asta-i simplu, din cale afara de simplu. Pana si copiii fac asta. Si copiii gasesc cu usurinta un vinovat in lume.
Nici savantii nu-si bat capul excesiv sa recunoasca autorul filmului, si asta pentru ca el este... in noi. In lume-i povestea de care ne servim pentru a ne scuza emotiile primitive. In lume-i povestea de care ne agatam cu toata puterea pentru a fugi de emotiile inregistrate, codificate, ascunse in conexiunile noastre neuronale. Emotiile acestea se trezesc in relatia cu lumea, dar nu sunt creatii ale lumii exterioare.
Virusii din creiere devin activi in relatia cu povestea, dar nu povestea-i cauza lor. Emotiile sunt in noi si, pentru ca sunt in noi si-i aduc suferinta lumii, dar si noua insine, avem nevoie sa le vindecam. Pentru samani, vindecarea emotiilor sau a programelor virale, ce ne paraziteaza viata interioara si exterioara, inseamna... „a le risipi”. A le permite sa se risipeasca, sa se dizolve, sa curga... A separa emotia de poveste, asta inseamna vindecarea emotiilor pentru samani. Concret, daca ne deranjeaza ceva, ne face frica altceva, ne simtim in nesiguranta din pricina unei situatii de viata, incetam sa reactionam la situatie, dar – in acelasi timp – in deplina tacere si relaxare ne observam emotiile, le permitem sa existe, ne permitem sa le vedem cu intreaga claritate, sa le simtim si sa le traim.
Emotiile dezlegate de lumea care pare a fi vinovata de aparitia lor se risipesc prin acceptare. Puterea lor distructiva se dizolva si-n locul emotiilor dureroase sau agresive apare in noi ingerul pacii, al compasiunii de sine si de altii, ca si ingerul sperantei si al increderii. Villoldo sfatuieste: „Incercati aceasta practica data viitoare cand va veti enerva pe cineva sau pe ceva sau veti pofti la ceva ce nu aveti. Traiti experienta maniei pure, fara povestea care spune pe cine sau de ce v-ati enervat. Traiti dorinta pura, fara a o indrepta spre cineva. Cand traiti experienta maniei sau a poftei pure, ele se risipesc curand. Traiti experienta invidiei si a dorintei pure, fara povestea care insoteste motivul pentru care aceasta persoana sau acea rochie sau aceasta casa v-ar face fericiti”.
Traind emotia in stare pura, fara a invinovati pe cineva, emotia se dizolva, iar in locul ei apare fiinta launtrica fericita, pe care nu o recunoastem pentru ca ea, ca si Soarele, sade in spatele norilor, in umbrele emotiilor.
Varianta samanica de vindecare a emotiilor spune cam asa; nu reactiona, nu lupta cu emotiile, nu le respinge, nu le judeca, nu le atribui altora, nu invinovati pe nimeni. Traieste-le deplin, asa cum sunt, in stare pura si, prin aceasta, ele se risipesc, iar tu devii cel care esti, senin si vindecat!
„Toate emotiile sunt programe virale, care ruleaza in cotloanele subconstiente ale creierului. Fiecare emotie noua ne creeaza suferinta, iar celorlalti durere. Sentimentele sunt noi, proaspete si de moment. Emotiile sunt vechi, obosite si programate in retelele neuronale ale creierului arhaic. Credem ca plangem pentru ca suntem tristi sau explodam pentru ca suntem furiosi – dar, in realitate, aceste emotii apar din adancuri si ne coplesesc; suntem tristi pentru ca plangem, ne este teama pentru ca fugim si suntem maniosi pentru ca lovim. Credinta potrivit careia plangem fiindca suntem tristi apare pentru ca am invaluit emotia cu o poveste sentimentala si falsa”, spune Alberto Villoldo in cartea sa „Initiere si Iluminare”*.
Cu totii avem emotii. Toti cunoastem frica, invidia, mania, resentimentul, ura si multe alte nuante ale acelorasi emotii, ce se exprima in interiorul nostru, cel mai des in deplina taina, dincolo de ochii curiosi, fie ei si ochii oamenilor care ne iubesc deplin. Evenimente de viata surprinzatoare si chiar unele banale, precum situatia in care cineva ne calca pe picior in tramvai sau aceea in care altcineva ne spune „neispravitule”, pot declansa programe emotionale ce ne determina sa traim adevarate furtuni launtrice. Virusii mentali, cei mai multi dobanditi in copilarie, altii mosteniti de la parinti si de la stramosi, se trezesc in relatia cu evenimentele vietii noastre de zi cu zi. Trecerea timpului adauga energie si putere emotiilor noastre primare, intunecate, iar asta se intampla deoarece ne imaginam ca ele exista pentru ca... lumea, evenimentele, situatiile si greutatile vietii ni le provoaca. Vedem dusmanul in lume, in afara noastra, vedem intunericul in greseala celui care ne calca pe picior si asa hranim inca putin virusul interior sau emotia noastra primitiva.
In lume se deruleaza doar povestile. Prin lume trec continuu umbrele. In exterior, in viata, oricand si oriunde am fi, ruleaza filmele noastre, povestile false. Lumea-i ecranul, dar noi nu percepem, nu intelegem, nu simtim si nu vedem prea usor ca luptam aprig cu ecranul pe care-i proiectat filmul din noi. Cautam vinovatul afara si asta-i simplu, din cale afara de simplu. Pana si copiii fac asta. Si copiii gasesc cu usurinta un vinovat in lume.
Nici savantii nu-si bat capul excesiv sa recunoasca autorul filmului, si asta pentru ca el este... in noi. In lume-i povestea de care ne servim pentru a ne scuza emotiile primitive. In lume-i povestea de care ne agatam cu toata puterea pentru a fugi de emotiile inregistrate, codificate, ascunse in conexiunile noastre neuronale. Emotiile acestea se trezesc in relatia cu lumea, dar nu sunt creatii ale lumii exterioare.
Virusii din creiere devin activi in relatia cu povestea, dar nu povestea-i cauza lor. Emotiile sunt in noi si, pentru ca sunt in noi si-i aduc suferinta lumii, dar si noua insine, avem nevoie sa le vindecam. Pentru samani, vindecarea emotiilor sau a programelor virale, ce ne paraziteaza viata interioara si exterioara, inseamna... „a le risipi”. A le permite sa se risipeasca, sa se dizolve, sa curga... A separa emotia de poveste, asta inseamna vindecarea emotiilor pentru samani. Concret, daca ne deranjeaza ceva, ne face frica altceva, ne simtim in nesiguranta din pricina unei situatii de viata, incetam sa reactionam la situatie, dar – in acelasi timp – in deplina tacere si relaxare ne observam emotiile, le permitem sa existe, ne permitem sa le vedem cu intreaga claritate, sa le simtim si sa le traim.
Emotiile dezlegate de lumea care pare a fi vinovata de aparitia lor se risipesc prin acceptare. Puterea lor distructiva se dizolva si-n locul emotiilor dureroase sau agresive apare in noi ingerul pacii, al compasiunii de sine si de altii, ca si ingerul sperantei si al increderii. Villoldo sfatuieste: „Incercati aceasta practica data viitoare cand va veti enerva pe cineva sau pe ceva sau veti pofti la ceva ce nu aveti. Traiti experienta maniei pure, fara povestea care spune pe cine sau de ce v-ati enervat. Traiti dorinta pura, fara a o indrepta spre cineva. Cand traiti experienta maniei sau a poftei pure, ele se risipesc curand. Traiti experienta invidiei si a dorintei pure, fara povestea care insoteste motivul pentru care aceasta persoana sau acea rochie sau aceasta casa v-ar face fericiti”.
Traind emotia in stare pura, fara a invinovati pe cineva, emotia se dizolva, iar in locul ei apare fiinta launtrica fericita, pe care nu o recunoastem pentru ca ea, ca si Soarele, sade in spatele norilor, in umbrele emotiilor.
Varianta samanica de vindecare a emotiilor spune cam asa; nu reactiona, nu lupta cu emotiile, nu le respinge, nu le judeca, nu le atribui altora, nu invinovati pe nimeni. Traieste-le deplin, asa cum sunt, in stare pura si, prin aceasta, ele se risipesc, iar tu devii cel care esti, senin si vindecat!
